Descriere
Potrivit Legii societăţilor nr. 31/1990, societăţile cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate şi statut, documente care pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.
Actul Constituitiv de Societate Comercială cu Răspundere Limitată este actul care stă la baza constituirii unei societăți comerciale (contract de societate, statutul societății), conținând datele de identificare a asociatului / asociaților / acționarilor și clauze reglementând organizarea, funcționarea și desfășurarea activității societății. Actul constitutiv este unul dintre documentele esenţiale la înfiinţarea unei societăţi cu răspundere limitată (SRL), forma de organizare cea mai întâlnită la noi în ţară.
Rolul documentului este cu atât mai important cu cât acesta defineşte relaţiile dintre asociaţi, administratori sau cenzori, angajează răspunderea juridică a acestora faţă de autorităţi şi faţă de terţi şi stabileşte procedurile de urmat în diferite situaţii.
În aceste condiţii, vă spunem astăzi ce informaţii trebuie să cuprindă actul constitutiv al unei firme şi vă oferim un model al documentului, atât pentru o SRL cu asociat unic, cât şi pentru una cu mai mulţi asociaţi.
Totodată, într-o societate cu răspundere limitată pot exista mai mulţi asociaţi, dar nu mai mulţi de 50, aşa cum stabileşte Legea societăţilor la art. 12.
Potrivit reglementărilor în vigoare, actul constitutiv se încheie sub semnătură privată, se semnează de către toţi asociaţii şi trebuie să cuprindă datele de identificare a acestora.
Aceleaşi date de identificare trebuie precizate în actul constitutiv şi pentru asociaţii care reprezintă şi administrează societatea sau administratorii neasociaţi, precum şi pentru primii cenzori sau primul auditor financiar al societăţii.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 31/1990, semnatarii actului constitutiv sunt consideraţi şi fondatori, iar persoanele care sunt incapabile sau care au fost condamnate, printre altele, pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri sau evaziune fiscală nu pot avea calitatea de fondatori şi, implicit, cea de asociaţi sau administratori.
În ceea ce priveşte administratorii firmei, actul constitutiv trebuie să mai stabilească puterile ce li s-au conferit acestora şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat. De asemenea, din actul constitutiv al SRL nu trebuie să lipsească forma, denumirea şi sediul social al societăţii şi nici obiectul de activitate al acesteia, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale.
Vă reamintim că o firmă poate avea un singur obiect de activitate, căruia îi corespunde un singur cod CAEN, care este declarat, obligatoriu, la constituire, fiind prevăzut în actul constitutiv sau statut şi înscris în certificatul de înregistrare. În ceea ce priveşte numărul de obiecte secundare de activitate, legislaţia nu prevede vreo limitare în acest sens.
Conform Ordinului INS nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională – CAEN, activitatea principală este acea activitate care contribuie în cea mai mare măsură la valoarea adăugată totală a firmei. În schimb, activitatea secundară reprezintă orice altă activitate a firmei, activitate care produce bunuri sau servicii.
Notă: Pe parcursul existenţei unei societăţi, domeniile de activitate pot fi modificate, caz în care este nevoie de îndeplinirea anumitor formalităţi la Registrul Comerţului.
Lorenzo Wins –
I’m amazed, I must say. Rarely do I come across a blog that’s both equally educative and entertaining, and without a doubt, you’ve hit the nail on the head. The problem is something which not enough people are speaking intelligently about. I’m very happy that I came across this during my search for something regarding this.
https://thekabulpost.com/canon-70d-vs-canon-80d-which-is-better/
zoritoler imol –
Hi there are using WordPress for your blog platform? I’m new to the blog world but I’m trying to get started and set up my own. Do you need any html coding knowledge to make your own blog? Any help would be really appreciated!
https://www.zoritolerimol.com
Will –
Orjinal Film. Yapım yılı: 2015 ABD. İzlenme: Yorum:
Yorum yapılmamış. Süre: 100. Diğer adı: I Came Inside a School Girl.
Tarih: 00:00. Okulu sürekli asan ve sevgilisiyle buluşmaya giden Jessa partneriyle
her buluşmada seks yapmaktaydı, okulda sevgilisiyle sevişmelerini arkadaşlarına
anlatan Jessa.
Stop by my web-site … homemade ganimet yağmur old
Minnie –
Test: מושכים קבוצה של שערות באמצעות שלוש אצבעות; אם בין האצבעות יימצאו.
My website; on bajaj-manteliöljy turvallista hiuksille
Marcelino –
La disfunción eréctil (DE) (1) en los hombres es en su mayoría a una disfunción eréctil vascular, como se muestra en la Figura 1.
my page – liječenje preuranjene ejakulacije walmart
Zelda –
Plan offers low monthly premium and prescription copayments as low as
$1.
my page … A biztosítás fedezi-e az erekciós zavar elleni gyógyszereket?
Meagan –
Lets Talk About Ptsd. Εξετάστηκε ιατρικά από τον Kristin Hall, FNP Γράφτηκε από την
συντακτική ομάδα μας Τελευταία ενημέρωση.
Η στυτική δυσλειτουργία περιγράφεται συχνά ως ιατρικό πρόβλημα.
Look at my page – dele ed
Gidget –
Liseli güzel kızın etek altı amı harika — Sürpriz Porno
Hd Türk sex sikiş. Kocam evde yok, beni ikna edebilirsen hemen sikebilirsin. 505.
hemen cepten tıkla ara. Sitema Modu. Adım Zeliha, Geceleri
telefon ile konuşuyorum, gündüz de görüşme yapıyorum.
Hemen ara ve amımın tadına sende bak. 0035.
My website – 18 20 Yaş Arası Kısa Seks Videoları
Mellissa –
Ebeveynler, çocuklarda parmak emme alışkanlığı oluştuğunu gördükleri zaman endişelenirler.
Bu eylemin sadece dişlerinde değil; aynı zamanda genel sağlıklarında ciddi sorunlara
neden olabileceği doğrudur ve bu yüzden ebeveynlerin bu konuda endişe duyması anlaşılabilir.
Feel free to surf to my page … Esmer en iyi xxx videolar tüpü
Freya –
Kıllı olgun adam karısını amatöt sikti karısını
evde bacaklarını omuza almış arap olgun kıllı amcık türkçe altyazılı pornosu izle, olgun kili
amcik, killi am olgun porno.
Keri –
Sarışın sperm gırtlak Cassie Bender siyahi bir adamın kocaman sikini
berbat ediyor Kısa saçlı sarışın Tiffany İçinde Büyük Siyah yarrak Sıkı amcık Yıldız Porno bir horoz için masaj ve oral seks yapar 7:
00.
Kacey –
Genç öğrenciler nazik kız arkadaşlarla buluşmaktan ve onları kızdırmak ve zevkle çığlık atmak
için her deliğe sokmaktan hoşlanırlar.
Bir erkek ya da kız sikişte yeterince tecrübe edinmediğini.
Feel free to surf to my blog post; Stella Cox Leigh Darby Altyazılı porno izle
marizonilogert –
A powerful share, I simply given this onto a colleague who was doing a bit analysis on this. And he in truth purchased me breakfast as a result of I found it for him.. smile. So let me reword that: Thnx for the treat! However yeah Thnkx for spending the time to discuss this, I really feel strongly about it and love reading more on this topic. If possible, as you develop into expertise, would you mind updating your weblog with extra particulars? It’s extremely helpful for me. Large thumb up for this blog put up!
http:/www.marizonilogert.com
Lourdes –
Zenginliğin ve lüksün sembolü olan Dubai’de
turizm sektörü, corona virüsü salgınından çok kötü etkilendi.
Dubai Ticaret Odası’na göre emirlikteki şirketlerin yüzde 70’i, önümüzdeki 6 ay içinde kapanmayı bekliyor.
Hem Dubai hükümeti hem de Birleşik Arap Emirlikleri yönetimi teşvik paketleri açıklasa da şirketlerin çok daha fazla desteğe ihtiyacı var.
Check out my blog :: Ems Kalça Sıkılaştırıcı Masaj Aleti Kalça Basen Toparlayıcı
Carlos –
xcbkfa xyxnkb tpqfun vghcdb zgoicf korfbf
My web-site; qha
Shayna –
Oyunforpay’un verilerine ve Oyunfor kullanıcılarının görüşlerine göre Twitch’te 2022
yılında en çok etkileşim Gözde Demiral
(Miafitz).
Feel free to surf to my site ihtiyar adam küçük kızı sikiyor
Agustin –
14,267 Casal Bi brasil foda FREE videos found on XVIDEOS for
this search 12 min Casal Porra Loka 3.4M Views
1080p. Ela queria sentar no comedor, mas ele não aguentou nem colocar a camisinha e já gozou.
9 min. 9 min Vidasafada 274.1k Views 360p.
V 19 min.
Here is my homepage; erişkinlerde folikül uyarıcı hormon ve spermatogenez
marizonilogert –