• 0722 - 39 69 59
  • info@descarc.ro

Importanța Fișei Postului

nov. 17, 2021 Utile
Fisa postului

Fișa postului este un instrument întocmit de compania care recrutează. În aceasta trebuie să se regăsească atribuțiile și drepturile ce îi revin unui angajat la viitorul loc de muncă. Și nu doar asta, ci și modul de îndeplinire a acestora atât timp cât este angajat pe o anumită poziție. Fișa postului trebuie, de asemenea, să conțină cerințele jobului, dar și sarcinile pe care angajatul le va îndeplini.

Deși este o anexă a contractului individual de muncă, fișa postului este la fel de importantă. Iar elementele pe care trebuie să le cuprindă sunt: cerințele necesare pentru ocuparea rolului, condițiile de muncă, responsabilitatea propriu-zisă a angajatului și standardele de performanță.

În Codul Muncii există mai multe articole care fac referire la fișa postului. Ele se referă atât la obligațiile și responsabilitățile viitorului angajat, cât și la ale angajatorului. Câteva dintre elementele care se regăsesc în Codul Muncii:

  • Angajatul este obligat să realizeze norma de muncă și să-și îndeplinească atribuțiile ce îi revin conform fișei postului.
  • La rândul lui, angajatorul are obligația de a informa angajații despre condițiile de muncă. Dar și de a asigura permanent condițiile tehnice și organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă.
  • Angajatorii care nu respectă cerințele din fișa postului pot fi amendați de către inspectoratul teritorial de muncă.

Fișa postului stă la baza mai multor procese de resurse umane. Printre acestea se numără recrutarea și selecția, angajarea, formarea profesională, dar și dezvoltarea viitorilor angajați. Fără fișa postului aceste procese nu s-ar derula într-un mod eficient.

De asemenea, aceasta este importantă pentru viitorul angajat care urmează să ocupe poziția scoasă la bătaie. Căci fișa postului este un ghid în care angajatului i se oferă o descriere detaliată a postului în termeni de responsabilități pe care trebuie să și le asume la nivelul organizației.

Având în față fișa postului, angajatul va cunoaște încă din prima zi tot ce presupune poziția sa în companie. Își va cunoaște responsabilitățile, sarcinile, mediul și programul de lucru.

Pentru angajator, aceasta mai poate reprezenta baza de plecare în evaluarea corectă a performanțelor și asigură totodată condițiile de promovare și formare profesională a viitorului angajat.

Fișa postului trebuie să conțină anumite elemente obligatorii. Printre acestea se numără:

  • denumirea oficială a postului
  • locul pe care îl va ocupa viitorul angajat în organigramă
  • cerințele necesare ocupării postului
  • definirea responsabilităților
  • indicatorii de performanță
  • data la care a fost întocmită și semnată atât de angajat, cât și de angajator.

După ce angajatul a acceptat noul său rol, va semna contactul împreună cu fișa postului. Unul dintre exemplare rămâne în departamentul de resurse umane, iar cel de-al doilea îi revine angajatului.

Aici găsiți modele de Fișe ale Postului. În cazul în care doriți personalizarea lui, #echipadescarc este la dispoziția d-voastra la 0722 – 39 69 59 sau personalizare@descarc.ro.

De mona

3 comentarii la „Importanța Fișei Postului”
  1. This is the perfect blog for anyone who wishes to find out about this topic. You understand so much its almost hard to argue with you (not that I actually would want toÖHaHa). You definitely put a brand new spin on a topic that has been discussed for many years. Excellent stuff, just great!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Reducere de 30% la prima descărcare?

X
0
    0
    Coș
    Coșul este golMagazin